Deteriorări ale faţadei

Termenul de „reparare” reprezintă un concept mai general decât „renovare” și „reabilitare”. Desfășurarea lucrărilor de reparare a unei clădiri trebuie să fie bine planificată. Fiecare proiect reprezintă o nouă provocare și trebuie evaluat din nou. Pentru a putea realiza o reabilitare competentă și durabilă, sunt indispensabile studii preliminare cuprinzătoare. De exemplu, trebuie cercetată istoria clădirilor pentru a identifica cauzele deteriorării. Analizele de umiditate și de săruri dăunătoare sunt necesare pentru a selecta sisteme de reabilitare adecvate sau pentru a dezvolta soluții speciale.

Procedura corectă de planificare și execuție a măsurilor de reabilitare a clădirilor este descrisă în detaliu în fișa tehnică WTA. WTA este acronimul pentru Grupul de lucru științifico-tehnic pentru conservarea clădirilor și a monumentelor istorice. Tehnicile și materialele tradiționale de construcție fac din proiectele de reabilitare și renovare a clădirilor istorice o sarcină delicată, care necesită experiență, multă empatie, precum și materiale de construcție adecvate.

Umiditatea din clădiri este principala cauză a deteriorării. O creștere a umidității zidăriei cu doar un procent diminuează izolația termică a acesteia cu aproximativ cinci procente. Există diverse mecanisme de absorbție a apei: în cazul umidității ascendente prin capilaritate, aceasta este absorbită în sus prin capilarele din structura peretelui. Acest fenomen se produce în special în zona fațadei și în zona care nu a fost hidroizolată, care intră în contact cu solul. În cazul absorbției higroscopice a umidității, sărurile dăunătoare pentru construcție absorb umiditatea sub formă de vapori de apă din aerul înconjurător. Dacă apa de pe pereții exteriori, în zona de contact cu solul, se află sub o presiune (hidrostatică), aceasta pătrunde în materialele de construcție chiar și fără efect capilar. În plus, vaporii de apă se condensează în capilare de o anumită dimensiune la o anumită umiditate relativă a aerului.
 

Prin condensare se înțelege separarea vaporilor de apă din atmosferă. Atunci când aerul cald intră în contact cu o suprafață a cărei temperatură este inferioară punctului de rouă, vaporii de apă se separă pe aceasta sub formă de apă elementară (picături de apă pe geamul ferestrei în timpul iernii). Sărurile dizolvate, dăunătoare pentru clădiri, pot pătrunde în structura clădirii prin absorbția apei! Având în vedere aceste diferite modalități de absorbție a apei, clădirile trebuie inspectate în acest sens înainte de elaborarea conceptului de renovare.

Sărurile dăunătoare care apar cel mai frecvent în construcții sunt clorurile, sulfații și nitrații. Toate sărurile care dăunează construcțiilor au o caracteristică comună: sunt dăunătoare doar în combinație cu apa. Deoarece aceste săruri sunt ușor solubile, ele sunt transportate la suprafață de umiditatea care pătrunde în sistemul capilar al materialului de construcție. Aici, umiditatea se poate evapora din nou. În acest proces, sarea dizolvată se transformă în cristale de sare.

Această transformare este însoțită de o creștere a volumului, care generează o presiune de cristalizare foarte mare în sistemul poros al materialelor de construcție (efect de spargere) și, astfel, distruge materialele de construcție. Dacă sărurile se cristalizează la suprafața materialului de construcție, apar așa-numitele eflorescențe saline. Sărurile sunt, în plus, puternic higroscopice, adică atrag apa, ceea ce le face să se dizolve din nou și să migreze mai departe, pentru a provoca din nou daune în altă parte.

Pătrunderea sărurilor dăunătoare clădirii în zidărie sau în tencuială poate avea cele mai diverse cauze. Pentru elaborarea unui plan de reabilitare, este esențială și analiza modului de pătrundere a sărurilor – nu doar constatarea și localizarea contaminării cu săruri. Prin măsurarea gradelor de umiditate și a încărcăturilor de săruri corespunzătoare situației de deteriorare, se obține o imagine a gradului de deteriorare a clădirii. În fișa tehnică WTA 4-5-99 „Evaluarea diagnosticului zidăriei”, conținutul de săruri dăunătoare clădirii din tencuială și zidărie este clasificat în niveluri de încărcare. Această clasificare servește la luarea deciziilor privind alegerea variantei de uscare și a sistemului de tencuială. La secțiunea „Măsuri speciale” din acest regulament sunt menționate măsurile de uscare și „măsurile complementare”, precum sistemele de tencuială de reabilitare.

În cazul fisurilor din fațadele tencuite, este necesară o atenție deosebită. La începutul oricărei investigații a fațadelor tencuite fisurate, ar trebui să se pună întrebarea dacă fisurile existente constituie un defect. Nu orice fisură trebuie considerată un defect structural. Trebuie făcută distincția între fisurile care apar în primul rând în elementul de construcție tencuit și care străpung abia ulterior stratul de tencuială (fisuri determinate de construcție) și fisurile care apar exclusiv în stratul de tencuială (fisuri determinate de tencuială). În cazul anumitor tipuri de fisuri, trebuie luate în considerare ambele cauze.

Fungii și algele sunt organisme utile în natură. Pe multe structuri de construcție (de exemplu, asfalt, acoperișuri, beton etc.) prezența lor este tolerată. Pe fațade, însă, sunt nedorite, iar în spațiile interioare pot fi chiar dăunătoare pentru sănătate. Sporii fungici provoacă alergii. Condițiile necesare pentru dezvoltarea algelor sunt umiditatea și lumina. Ca hrană, aceste organisme au nevoie de carbon (C) și azot (N), pe care le obțin din aer. Spre deosebire de alge, ciupercile nu au nevoie de lumină pentru a exista. Umiditatea și carbonul din substanțele organice constituie baza existenței lor. Sporii de ciuperci și algele sunt transportați de vânt. Ele pot apărea la orice temperatură. În mediul puternic alcalin (pH ridicat), microorganismele nu sunt însă rezistente. Algele reprezintă „doar” un defect estetic. Ciupercile și lichenii, pe de altă parte, pun în pericol fațada și sănătatea.